Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 15 mai /Agerpres/ - Liderul de la Casa Albă le-a dat joi liderilor statelor arabe din Golful Persic noi asigurări în legătură cu securitatea statelor lor, afirmând că SUA vor sta alături de ţările respective împotriva atacurilor externe, transmite Reuters.

''Am fost foarte explicit: Statele Unite vor fi alături de partenerii noştri (Consiliul de Cooperare al Golfului, CCG) împotriva atacurilor externe'', a spus preşedintele Barack Obama, care i-a primit la reşedinţa sa de la Camp David (100 de kilometri nord de Washington) pe liderii statelor membre ale CCG - Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman şi Bahrein.

În declaraţia comună dată publicităţii la finalul reuniunii se arată că SUA sunt pregătite să conlucreze cu statele arabe din Golf pentru a descuraja şi a face faţă ameninţărilor externe pentru integritatea teritorială a oricărui stat membru al CCG, ameninţări care ar încălca Carta ONU.

De asemenea, ţările membre ale CCG s-au angajat să dezvolte capabilităţi de apărare antirachetă cu rază de acţiune regională, printre care un sistem de avertizare timpurie, iar SUA vor contribui cu asistenţă tehnică în această privinţă.

În plus, participanţii au promis că vor coopera pentru a contracara activităţile destabilizatoare ale Iranului în regiune. Washingtonul se va asigura că transferurile de arme au loc rapid către ţările arabe din Golf, mai arată declaraţia comună.

Referitor la situaţia din Yemen, SUA şi ţările arabe din zona Golfului Persic au declarat că este nevoie de o trecere rapidă de la faza operaţiunilor militare la cea a procesului politic cu asistenţă tehnică. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.