Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 13 mai/Agerpres/ - Miniştrii de externe rus, Serghei Lavrov, şi american, John Kerry, au arătat marţi la Soci primele semne de destindere între ţările lor după mai mult de un an de criză în Ucraina, precum şi dorinţa de acţiona împreună asupra marilor subiecte internaţionale, comentează AFP.

Într-un moment în care cele două puteri traversează cea mai gravă criză a relaţiilor diplomatice bilaterale de la prăbuşirea URSS în 1991, simpla prezenţă a secretarul de stat american, prima vizită a unui oficial cu rang înalt de la declanşarea conflictului din Ucraina, a reprezentat în sine semnul voinţei de a reînnoda legăturile.

"Nu am fost tot timpul de acord în cursul discuţiei noastre, dar întâlnirea de astăzi (marţi) ne-a permis să ne înţelegem mai bine", a salutat Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă, organizată în comun cu oaspetele american după o întrevedere de patru ore cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

John Kerry, care urmează să se deplaseze miercuri la Antalya, în Turcia, pentru a participa la un summit NATO, a subliniat la rândul său "nevoia urgentă" de a găsi o poziţie comună în dosarele spinoase care agită lumea.

Pe de altă parte, el a avansat ideea unei ridicări a sancţiunilor occidentale, adoptate pe etape după anexare Crimeii de către Rusia, dacă armistiţiul este respectat în Ucraina - o modalitate de a le reaminti ruşilor influenţa lor asupra separatiştilor.

Secretarul de stat american şi omologul său rus au căzut "de acord (...) să se concentreze asupra unui singur obiectiv: să facă în aşa fel încât cei care au semnat acordul de la 12 februarie (la Minsk) să îl respecte", a anunţat Serghei Lavrov.

La rândul său, John Kerry a atras atenţia că "recurgerea la forţă de oricare dintre părţi (în conflictul ucrainean) ar fi extrem de devastatoare", temperând astfel ambiţiile preşedintelui Petro Poroşenko de a prelua controlul asupra aeroportului din Doneţk, aflat în mâinile separatiştilor.

Pe lângă conflictul din Ucraina, cei doi miniştri au discutat despre războiul din Siria şi chestiunea programului nuclear iranian, asupra căruia trebuie încheiat un acord definitiv cel mai târziu pe 30 iunie.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.