Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 27 mar /Agerpres/ - Autorităţile europene pentru siguranţa aeriană sunt în discuţii cu industria aviatică şi statele membre despre adoptarea unei recomandări ca în cabina de pilotaj a avioanelor să se afle întotdeauna doi membri ai echipajului, pe timpul zborului, ca reacţia la prăbuşirea avionului Germanwings în Franţa, care ar fi fost o faptă intenţionată a copilotului, relatează DPA.

"În prezent analizăm măsuri pe termen scurt", a declarat un oficial european, sub protecţia anonimatului. "Discutăm despre numărul de persoane în cabina de pilotaj. Desfăşurăm consultări privind oportunitatea şi fezabilitatea" unei astfel de măsuri, a adăugat sursa citată.

Potrivit unor oficiali europeni, regula privind prezenţa obligatorie a două persoane în cabină se aplica aeronavelor care nu aveau o cameră de filmat pentru ca pilotul să poată vedea de la locul său cine se află la uşa de la cockpit - a doua persoană fiind cea care se putea ridica şi verifica prin fereastra de observaţie.

Cerinţele privind prezenţa a două persoane în cabină au fost folosite până acum în contextul măsurilor de prevenire a intruziunilor în cabină.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviatică nu poate emite decât recomandări fără caracter obligatoriu pentru aspecte care nu sunt legate de capacitatea de zbor.

Pe de altă parte, autoritatea aeriană din Austria, Austro Control, a impus vineri prezenţa a doi membri ai echipajului în cabina de pilotaj pe parcursul întregului zbor, a anunţat Ministerul Transporturilor de la Viena, informează AFP.

Măsura intră 'imediat' in vigoare, a precizat o purtătoare de cuvânt, Andrea Heigl. "Vrem să fie adoptată o reglementare europeană cât mai curând posibil", a subliniat ea.

În practică, reglementare Austro Control nu vizează decât cele două companii austriece, Austrian Airlines şi Flyniki, filiale ale grupurilor germane Lufthansa şi, respectiv, Air Berlin.

Mai multe companii europene, dar şi din alte ţări, cum ar fi Canada, au anunţat joi şi vineri introducerea unei astfel de măsuri. Federaţia germană a sectorului aerian (BDL) a informat de asemenea că vrea să impună această regulă în viitor.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.