Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 26 mar /Agerpres/ - Anchetatorii germani au efectuat percheziţii joi seară în vestul Germaniei la două domicilii ale copilotului avionului companiei Germanwings, suspectat că a prăbuşit intenţionat avionul în munţi miercuri dimineaţă, a anunţat procuratura din Düsseldorf (nord-vest).

"Percheziţiile se referă atât la apartamentul din Düsseldorf al copilotului, cât şi la locuinţa din Montabaur", unde suspectul, Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, trăia o parte din timp la părinţii săi, a declarat procurorul Ralf Herrenbrück.

În jurul orei 19.45 GMT, anchetatorii au încheiat percheziţia la locuinţa din Montabaur, oraş cu 12.500 de locuitori situat între Düsseldorf şi Frankfurt, a observat un corespondent al agenţiei France Presse.

O persoană, cu faţa acoperită de o haină, a ieşit împreună cu anchetatorii care nu au făcut nicio declaraţie presei.

Aceştia au luat cu ei unitatea centrală a unui calculator, precum şi o cutie şi doi saci albaştri foarte probabil plini.

Un cordon de poliţişti a înconjurat joi seară casa familiei Lubitz ale cărei jaluzele au fost trase în timpul investigaţiilor.

Procuratura din Düsseldorf a deschis o anchetă în paralel cu investigaţiile principale făcute în Franţa, pentru că numeroase victime locuiau în această regiune a Germaniei.

Într-un comunicat, procuratura s-a referit la percheziţii efectuate "la Düsseldorf şi în alte locuri", pentru a găsi "elemente personale susceptibile să lămurească faptele".

La rândul său, agenţia germană de presă dpa a anunţat că anchetatorii vor merge, de asemenea, la domiciliile victimelor din regiune pentru a contribui la identificarea corpurilor prelevând amprente ADN.

Alţi poliţişti au efectuat o anchetă printre vecinii din respectivul cartier al oraşului Montabaur unde sunt prezenţi numeroşi corespondenţi de presă.

Justiţia franceză suspectează că Andreas Lubitz s-a prăbuşit intenţionat cu avionul Airbus A320 al companiei Germanwings pe care îl pilota, având la bord alte 149 de persoane, în timp ce comandantul de bord era blocat afară din cockpit.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.