Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Chişinău, 4 mar /Agerpres/ - Republica Moldova a început miercuri importul de gaze naturale din România prin gazoductul Iaşi-Ungheni, construit cu susţinerea financiară a Uniunii Europene, a anunţat Ministerul Economiei de la Chişinău într-un comunicat.

Conform contractului semnat în decembrie 2014, Republica Moldova va primi pe parcursul anului 2015 peste un milion de metri cubi de gaze, la un preţ de 1.010 RON/mia de metri cubi.

Ministrul adjunct al economiei de la Chişinău, Valeriu Triboi, citat în comunicatul menţionat, a apreciat că importurile de gaze naturale din România constituie un pas important în procesul de aplicare a strategiei guvernului Republicii Moldova în privinţa conectării la piaţa energetică a Uniunii Europene, care oferă cele mai bune soluţii pentru consolidarea securităţii energetice a statului moldovean.

Potrivit lui Triboi, guvernul Republicii Moldova consideră că gazoductul Iaşi-Ungheni este un proiect care necesită continuitate, deoarece va permite, într-un final, atât diversificarea surselor de asigurare a pieţei energetice a ţării, cât şi micşorarea pe viitor a preţului la gaze pentru consumatori.

''Desigur, astăzi, când gazoductul este până la Ungheni şi avem un contract de import doar de un milion de metri cubi, este prematur să vorbim despre implementarea acestor obiective. Dar, după aducerea gazoductului până la Chişinău, unde se află circa 60% din consumatorii de gaze din ţară, obiectivul dat este unul realizabil şi atractiv din punct de vedere economic'', a subliniat ministrul moldovean.

Totodată, Valeriu Triboi a mai subliniat că, în contextul evoluţiei situaţiei regionale, guvernul Republicii Moldova acordă o atenţie sporită asigurării securităţii statului la toate compartimentele, inclusiv cel energetic, fiind examinate posibilităţile pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi consolidarea infrastructurii de energie electrică prin eventualitatea conectării Republicii Moldova la piaţa UE, prin România.

Construcţia conductei de gaz Iaşi-Ungheni a costat 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane au fost asigurate de Uniunea Europeană. Gazoductul are lungimea de 43,2 kilometri şi capacitatea de 1,5 miliarde de metri cubi. AGERPRES/(AS - autor: Flori Tiulea, editor: Tudor Martalogu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.