Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 12 oct /Agerpres/ - Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat retragerea trupelor ruseşti la bazele lor permanente după exerciţiile militare din regiunea Rostov din apropiere de graniţa cu Ucraina, a anunţat Kremlinul, transmit AFP şi Reuters.

Retragerea trupelor survine în contextul în care Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko ar urma să aibă o întrevedere săptămâna viitoare la Milano, cu ocazia Summitului Asia-Europa.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că preşedintele rus s-a întâlnit cu ministrul apărării, Serghei Şoigu, au transmis sâmbătă noapte agenţiile de presă din Rusia.

"Ministrul l-a informat pe comandantul suprem în legătură cu finalizarea perioadei de vară pentru antrenamente la poligoanele de tragere ale Districtului Militar Sud", a afirmat Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.

"După această informare, Putin a ordonat începerea retragerii trupelor la bazele lor permanente. În total, 17.600 de militari s-au antrenat la poligoanele de tragere din regiunea Rostov pe timpul verii", a adăugat Peskov.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.