ROMÂNI ÎN SPANIA. PORTRETE - Ioana Gruia: Mă consider o scriitoare mediteraneană, cosmopolită, la care se îmbină literaturile

 •  Externe
636 afişări

În vremurile pe care le trăim, în care științele umaniste suferă, din păcate, de un soi de marginalizare, importantă este tocmai revendicarea unui discurs critic și a unei întregi culturi umaniste, în scopul unei dezvoltări personale deosebite la care poate contribui literatura, crede Ioana Gruia, profesoară de literatură comparată la Universitatea din Granada.

b7a1fa92-9350-4ea3-86b7-0ff5deab7cf4

Foto: (c) Ruxandra CONSTANTINESCU / AGERPRES FOTO

Autoare a mai multor volume de poezie, unele premiate în Spania, ea a publicat recent și primul său roman, în limba spaniolă — "La vendedora de tiempo", la editura Renacimiento, în 2013 — cu un personaj principal care este o profesoară de spaniolă din România. Despre revendicarea relevanței literaturii române, îmbinate cu alte literaturi, despre cum a apărut ideea primului roman, cum a decurs procesul de documentare și redactare și cum îmbină ea munca de predare, cea de cercetare și scrisul, Ioana Gruia vorbește cu sinceritate și deschidere.

"Mă consider o scriitoare de limbă spaniolă — fără să urmăresc să sune pretențios — și în același timp una mediteraneană, sau chiar cosmopolită. Cred că e foarte importantă îmbinarea între mai multe literaturi, asumarea mai multor influențe și chiar plurilingvismul. Îmi place ideea de încrucișare, de îmbinare, de identitate culturală multiplă", a mărturisit ea pentru AGERPRES. Ioana Gruia își recunoaște și își asumă cu bucurie șansa avută, care a adus-o, încetul cu încetul, în prezentul pe care îl trăiește acum în orașul andaluz. Și-a făcut studiile la Universitatea din Granada, a putut rămâne în acest oraș și a reușit să-și termine aici și doctoratul. "Am studiat filologie hispanică și literatură comparată la Universitatea din Granada, iar pregătirea de filolog și comparatist a fost foarte importantă și pentru scris", spune ea, fără să ezite să susțină în același timp că este nevoie și de menținerea unui anume echilibru: "trebuie să fim și foarte atenți, pentru că natura meseriei prezintă o tendință spre analiză care poate fi foarte utilă în literatură, dar care ne poate aduce la un exces de analiză, în detrimentul poveștii sau a istoriei". După studiile de filologie hispanică și literatură comparată a obținut o bursă pentru doctoratul în literatură comparată, urmată de o altă bursă la Paris, cu un contract de cercetare. "Am avut foarte mult noroc", povestește ea, gândindu-se cum și-a dorit să rămână în Spania de la bun început.

Ioana Gruia a venit la Granada în 1997 și și-a închipuit că îi va fi greu să-și găsească aici un loc al ei. "Dar am făcut tot ce am putut ca să rămân, m-am adaptat foarte bine și mi-a plăcut, mi se potrivea foarte mult", mărturisește ea. În acele vremuri nu se vedea ajungând să predea literatură comparată, însă acum spune că nici nu știe dacă poate face altceva, în afară de a preda literatură și a scrie. "Am și un mare avantaj: pot să și lucrez cu literatura, ceea ce pentru un scriitor este fundamental. În plus, este o meserie care îți lasă și foarte mult timp pentru scris și pentru citit", observă de asemenea. Își face meseria cu pasiune și recunoaște că îi place foarte mult să predea. Pe de altă parte, tocmai meseria o face de asemenea să constate cu regret că în aceste vremuri, "științele umaniste sunt din păcate foarte marginalizate". De aceea, spune ea, "mi se pare cu atât mai important să revendicăm oarecum un discurs critic, o cultură umanistă, semnificația literaturii în dezvoltarea unei persoane". Iar din această perspectivă aparte, conferită de meseria de profesor de literatură comparată, Ioana Gruia consideră că activitatea ei "este unul dintre lucrurile cele mai satisfăcătoare", întrucât studenții la filologie sunt oameni cu vocație, "care știu că, din păcate, viitorul va fi foarte dificil pentru ei". Cu toate acestea, chiar în condițiile în care în ultimii ani s-au redus foarte mult contribuțiile bugetare pentru cercetarea în științe umaniste și literatură, studenții ei rămân la vocația lor, pentru că sunt în continuare "oameni care citesc".

În acest context al meseriei, "ori de câte ori am ocazia să prezint și literatura română sunt foarte fericită", mai spune Ioana Gruia, ale cărei proiecte literare cuprind și influența celei românești. "Doresc să public la Universitatea din Granada un volum colectiv dedicat scriitorului Norman Manea, care să cuprindă contribuțiile mai multor specialiști din spațiul hispanic. În plus, am un proiect de cercetare legat de tema cicatricei în literatura contemporană, iar Norman Manea este de asemenea unul dintre autorii studiați. Este importantă revendicarea literaturii române, dar și ideea de îmbinare a culturilor", spune ea cu convingere. Ioana Gruia vede în scrierile lui Norman Manea apropieri și asemănări cu literatura hispanică, și mai ales cu scrierile argentinienilor Ernesto Sábato sau Jorge Luis Borges. "Un trecut legat de dictatură și cenzură creează asemănări, iar lucrurile acestea se văd în literatură", observă ea, considerând drept foarte relevant modul în care se îmbină astfel literaturile care au puncte comune.

De altfel, o astfel de literatură îmbinată, cu influențe, fapte și reflexe comune, scrie și Ioana Gruia. Romanul ei, "La vendedora de tiempo" (Vânzătoarea de timp) o are drept personaj principal pe Silvia. Trecută de 50 de ani, ea are același aer al femeilor din tablourile pictorului american Edward Hopper și suferă de un cancer inoperabil. A vândut tot ce avea ca să-și petreacă ce i-a mai rămas din viață la malul mării, într-un oraș de la capătul lumii. Aici îl întâlnește pe Javier, un tânăr fotograf care are grijă de un copil adoptat, Julio. Acesta îi cere mai ales să le facă fotografii cuvintelor. Neașteptata poveste de dragoste dintre Silvia și Javier constituie o ocazie pentru ca aceasta să învețe cu disperare ce este fericirea și să-și reinventeze copilăria, pe când se juca de-a vânzarea de timp în schimbul bomboanelor, după cum se arată în prezentarea cărții, al cărei cuvânt înainte este semnat de scriitorul Luis García Montero, profesor de literatură spaniolă la Universitatea din Granada. "Am început acest roman în Argentina, în 2006, când am stat cu o bursă de trei luni în Mar del Plata — unde se petrece și o parte a acțiunii romanului. Prima imagine a apărut atunci când mă plimbam pe plajă: mi-am închipuit o femeie de vreo 50 de ani, foarte atrăgătoare, foarte frumoasă, inteligentă, dar care avea un secret; din acel moment am început să mă gândesc la secret, și am ajuns la concluzia că era o boală foarte gravă. În același timp, voiam neapărat ca acest roman să fie unul plin de vitalitate. Am avut apoi și imaginea din Hopper, care este pictorul meu preferat (imaginea de pe coperta romanului este un colaj între două tablouri ale acestuia) și așa a început această poveste, între o femeie de 57 de ani și un tânăr fotograf de 30 de ani", își amintește scriitoarea.

Ioana Gruia spune că se consideră o scriitoare de limbă spaniolă, însă nu uită că s-a născut și a trăit în România până la 18 ani. Astfel a știut că "voiam foarte mult ca în acest roman să integrez atât România, cât și Spania și Argentina. Personajele sunt din aceste țări, așa că m-am documentat temeinic — sunt anumite pasaje scrise chiar în limbajul tipic argentinian". "În plus, am considerat foarte interesant să prezint povestea acestei femei între două tărâmuri: vine din România, unde a fost profesoară de spaniolă, cunoaște foarte bine spaniola și cultura hispanică. Odată confruntată cu un cancer terminal, decide să vândă tot ce are și să-și trăiască ultimele luni din viață așa cum a vrut să le trăiască dintotdeauna, pe malul mării, la celălalt capăt al lumii, și într-o manieră plină de vitalitate", mai arată scriitoarea. Ea a vrut să mai includă și alte elemente în primul său roman, și mai ales "ca în povestea ei să regăsească atât istoria personală, cât și cea colectivă". Așa se face că prima și ultima parte a romanului se petrec în Argentina, în vreme ce în a doua parte, acțiunea romanului are loc în totalitate la București. Pentru Ioana Gruia, "orașul e foarte important ca personaj". Îi este recunoscătoare lui Luis García Montero, care i-a scris o prefață foarte frumoasă și care a reușit să surprindă tocmai "această vitalitate a personajului principal, Silvia. Are de-a face și cu această istorie colectivă trăită într-o dictatură: ea se revoltă împotriva bolii, la fel cum se revolta împotriva dictaturii, are un comportament rebel; toată această istorie colectivă explică multe lucruri din comportamentul personajului, în sensul acestei îmbinări cu povestea ei intimă".

Pentru că nu avea decât 11 ani în decembrie 1989 și își amintește "anumite lucruri și o anumită atmosferă", procesul de documentare pentru roman a fost de asemenea relevant în munca Ioanei Gruia. "Am întrebat în familie, mi-am întrebat prietenii, am citit foarte multe cărți de istorie, dar și romane ale epocii, astfel încât să pot reconstrui întreaga atmosferă. Mă interesa atât trecutul, cât și prezentul, și a fost o muncă extrem de serioasă", asigură ea. În plus, scriitoarea consideră că este foarte importantă și disciplina. Romanul, scris între anii 2006 și 2009, este rezultatul unei munci de câteva ore în fiecare zi. "În fiecare zi scriam câteva ore dimineața — în Mar del Plata, la Granada și Paris. Acolo unde mă duceam, venea și romanul după mine. În plus, mă și documentam câteva ore, tot în fiecare zi", povestește ea. Cât despre acțiunea romanului, și aceasta a avut de parcurs un proces, de-a lungul anilor în care a fost scris. "Știam în linii mari ce se va întâmpla, dar pe măsură ce scriam romanul, unele lucruri se modificau. Am vrut mai ales să nu scap din vedere narațiunea. Eu cred foarte mult în poveste, și era ușor, având tema morții așteptate, să fac ca dimensiunea meditației să ocupe narațiunea. Am încercat să evit acest lucru, ca să fie cât mai multe povești îmbinate în roman", relatează de asemenea scriitoarea.

"De unde vine Ioana Gruia, cu izul nou al poeziei și prozei sale?", se întreabă la rândul său criticul literar peruan Fernando Iwasaki.

"Pe de o parte, vine de la aceeași graniță de la care au scris Conrad, Beckett, Nabokov și alți scriitori extrateritoriali, care și-au ales limbile literare. De cealaltă parte, vine din marea literatură română, cu o tradiție de care astăzi ne putem bucura mulțumită operelor lui Mateiu Caragiale, Norman Manea, Varujan Vosganian, Mircea Cărtărescu sau Mihail Sebastian, de fiecare dată tot mai citite și traduse în limba noastră", mai arată el, pentru ca în cele din urmă să sublinieze că "faptul cel mai bun este că Ioana Gruia — la fel ca Max Aub sau Máximo José Kahn — a ajuns în limba spaniolă ca să rămână aici și să ne farmece cu poeziile ei, cu povestirile și romanele ei, neliniștitoare și frumoase ca legendele românești".

Iar Ioana Gruia continuă să scrie: tocmai a terminat al doilea roman, "în care istoria colectivă joacă un rol și mai important", și nu uită nici de poezie, pe care o scrie de mai multă vreme. În 2011 a publicat primul volum de poeme în Spania — 'El sol en la fruta/Soarele din fructe' — care a fost distins cu premiul de poezie Andalucía Joven, acordat de Institutul andaluz pentru tineret. Ea a mai scris și 'Otońo sin cuerpo/Toamnă fără corp' (finalist în cadrul concursului de poezie al Universității din Granada în 2002), 'Nighthawks/Păsări de noapte', cu care a câștigat premiul pentru povestire al Universității din Granada în 2007, și 'Eliot y la escritura del tiempo en la poesía espańola contemporánea/Eliot și scrierea timpului în poezia spaniolă contemporană' (publicat în 2009 la editura Visor).

"Scriu în spaniolă datorită circumstanțelor personale; am ajuns aici la 18 ani. Citind foarte multă spaniolă, am urechea formată în ritmul limbii spaniole și nu m-am gândit să scriu literatură direct în română, pentru că este foarte greu de schimbat ritmul limbii, odată ce acesta se instalează. Nu trăiesc în România și nu aud în fiecare zi româna; de multe ori m-am surprins traducând din spaniolă în română. Dar sunt și foarte legată de România, și mi-ar plăcea să pot publica și în română". Cartea de poeme și-a tradus-o deja și speră să găsească o editură dornică să i-o publice, însă pentru că a fost "un proces foarte interesant și foarte dificil, pentru că autotraducerea este foarte grea, nu știu dacă aș fi capabilă să-mi traduc și romanul din spaniolă", pe care își dorește de asemenea să-l prezinte publicului din România, tocmai din perspectiva influențelor multiple și îmbinării literaturilor.

AGERPRES/(redactor: Ruxandra Constantinescu; editor: Gabriela Ionescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe