Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kabul, 4 mai /Agerpres/- Autorităţile afgane au anunţat duminică abandonarea operaţiunilor de căutare a victimelor alunecărilor de teren de vineri, întrucât nu dispun de mijloacele necesare pentru a le continua şi găsirea de supravieţuitori nu mai este posibilă, transmite agenţia EFE.

Localitatea unde s-a produs dezastrul, Aab Bareek, situată în nord-estul ţării, practic a dispărut de pe hartă. Până în prezent au fost identificate 260 de cadavre, dar numărul victimelor rămâne o necunoscută, autorităţile estimându-l la circa 2000. Acestea vor rămâne practic îngropate într-un fel de groapă comună.

Autorităţile şi-au motivat hotărârea de a sista operaţiunile prin faptul că transportul utilajelor necesare este foarte dificil în acea zonă muntoasă, iar victimele se află şi la 30 de metri sub pământ, acoperite de pământ, pietre şi noroi. 'Decizia a fost una dură, dar nu am avut altă opţiune decât să transformăm zona într-o groapă comună', a declarat Gul Ahmad Bedar, viceguvernatorul provinciei Badakhshan.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Flori Tiulea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.