Modifică dimensiunea fontului:
Moscova, 23 dec /Agerpres/ - Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai cunoscute arme automate din lume (AK-47), s-a născut la 10 noiembrie 1919, într-un sătuc denumit Siberia.
Kalaşnikov a avut o tinereţe tragică. Familia sa, considerată ca făcând parte din rândul 'ţăranilor bogaţi', a căzut victimă represiunii staliniste: la vârsta de 11 ani, el a fost deportat. Unul dintre fraţii săi a fost închis în gulag şi până la Perestroika lui Gorbaciov, generalul Kalaşnikov, delegat la congresele Partidului Comunist al URSS, a păstrat tăcerea, chiar în sânul familiei sale, asupra 'acestor teribile secrete'.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial el a fost comandantul unui tanc, fiind grav rănit în octombrie 1941. Aflat în convalescenţă într-un spital militar, Kalaşnikov a creat prima sa armă de asalt. El a mărturisit într-una din cărţile sale că armele automate au fost interzise de Armata Roşie în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial din ordinul adjunctului ministrului apărării pe care nimeni nu îndrăznea să-l contrazică. Pentru acest inginer, asta explică în parte primele pierderi enorme înregistrate în timpul ofensivei naziste împotriva URSS.
După război, în 1947, a îmbunătăţit această armă, pe care a denumit-o AK-47 (Avtomat Kalaşnikov model 1947). Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai fiabile şi mai eficiente arme de asalt din ultima jumătate de secol. Intrată în dotarea Armatei Roşii în 1949, ea a cunoscut o răspândire fără precedent în întreaga lume. De-a lungul timpului, acest model a stat la baza diferitelor arme, de la cele destinate trupelor speciale la cele semiautomate cu lunetă, fabricate în mai multe state ale lumii.
AK-47 a devenit între timp arma favorită a trupelor de gherilă şi a teroriştilor. Kalaşnikov însă declara că intenţiile sale au fost unele pur patriotice: "Nu am creat puşca pentru conflicte internaţionale, am creat-o pentru a proteja graniţele ţării mele. Nu este vina mea că s-a răspândit în întreaga lume. Acest lucru se datorează siguranţei şi simplităţii sale". Mihail Kalaşnikov avea gradul de general-locotenent şi a fost decorat de două ori cu ordinul sovietic 'Erou al muncii socialiste'.
Modelul AK-47 i-a atras recunoaşterea din partea tuturor specialiştilor. Uzi Gal, inventatorul israelian al mitralierei Uzi (mort în 2002) i-a mărturisit lui Mihail Kalaşnikov: 'Eşti un constructor inegalat şi cel mai competent'.
Fiul său, Viktor, i-a călcat pe urme şi a creat pistolul mitralieră Bizon-2, folosit de poliţia rusă. 'Tatăl meu şi cu mine am fi putut deveni milionari, ca inventatorul american al Mi-6 Eugene Stoner care primea câte un dolar pentru fiecare armă vândută. Dar sistemul rus nu permite asta', a afirmat Viktor Kalaşnikov. Pentru că Rusia, mare exportatoare de arme, nu a recunoscut dreptul lui Kalaşnikov la proprietate intelectuală, scrie AFP.
Mihail Kalaşnikov a murit luni la vârsta de 94 de ani, a transmis agenţia rusă de presă ITAR-TASS, citând un purtător de cuvânt al autorităţilor din regiunea Udmurtia, Urali. Inventatorul legendarei arme, produsă în circa 100 de milioane de exemplare în întreaga lume, fusese spitalizat în mai multe rânduri în ultimele luni.AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.