Un turist a apelat, marţi, numărul unic de urgenţă 112, anunţând că o tânără împreună cu care se afla pe traseul Jepii Mici a fost atacată de un urs.
Potrivit informaţiilor comunicate AGERPRES de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, jandarmii care au ajuns la faţa locului nu au găsit victima, ci doar pe apelant, acesta spunând că femeia ar fi fost târâtă de animalul sălbatic, astfel că a pierdut-o din raza sa vizuală.
"În urma a două apeluri 112, prin care se semnala faptul că o persoana de sex femeiesc este atacată de urs pe traseul Jepii Mici, o patrulă de jandarmi montani s-a deplasat în zona indicată. A fost identificat unul dintre apelaţi, un bărbat care se află în afara oricărui pericol. Din discuţiile cu acesta se pare că persoana de sex femeiesc a fost târâtă de urs într-o zonă unde acesta nu a mai putut vedea ce se întâmplă cu victima. În acest moment, efectivele de jandarmi împreună cu lucrători din cadru Salvamont încearcă să găsească femeia pentru a-i acorda ajutor", a transmis IJJ Prahova.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova anunţă că a fost emis mesaj RO-ALERT în staţiunea Buşteni pentru a semnala prezenţa unui urs în zonele populate/aglomerate.
Animalul a fost observat în zona Cascada Caraiman, precizează ISU Prahova.
La faţa locului intervine şi elicopterul SMURD Braşov, mai arată informarea ISU Prahova. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |