

Un bărbat a fost rănit după ce a căzut în gol circa doi metri, de pe schela amplasată în exteriorul mănăstirii din localitatea Bobota, victima fiind transportată la spital cu un elicopter SMURD.
"La locul evenimentului s-au deplasat echipaje din cadrul Punctului de Lucru Sărmăşag, Detaşamentului Zalău şi elicopterul SMURD de la Jibou. Persoana, de sex masculin, a fost găsită inconştientă pe o schelă ce se afla la înălţimea de patru metri, fiind căzută de la înălţimea de şase metri. Având în vedere poziţia victimei şi rănile suferite de aceasta în urma căderii, complexitatea misiunii a fost una ridicată, fiind necesară utilizarea autospecialei de intervenţie şi salvare de la înălţime", se arată într-o informare de presă transmisă miercuri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.
Ulterior, elicopterul SMURD a preluat pacientul şi l-a transportat la o unitate medicală din Oradea.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Ioana Lascău, victima, în vârstă de 43 de ani, este din localitatea Deseşti, judeţul Maramureş.
În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (A, AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |