

COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată
O femeie de 86 de ani a murit într-un accident produs sâmbătă pe DN 7, în apropiere de municipiul Deva, după ce un şofer aflat sub influenţa alcoolului a pierdut controlul volanului, a izbit un parapet de separare a sensurilor de mers şi apoi a ricoşat într-un autoturism în care se afla şi victima.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, autorul accidentului, un bărbat de 34 de ani, a fost testat şi a rezultat că prezenta o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din primele cercetări, şoferul de 34 de ani conducea un autoturism pe banda a doua, din direcţia Deva spre Simeria, iar în zona localităţii Sântuhalm a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul de protecţie ce desparte sensurile de mers. Apoi a pătruns pe prima bandă a aceleiaşi direcţii de mers, unde a acroşat un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, pe care l-a proiectat în afara părţii carosabile, unde a lovit un copac.
În ajutorul victimelor au intervenit pompierii militari din Deva, cu două autospeciale şi două ambulanţe, la faţa locului fiind identificate trei victime - şoferii celor două autoturisme şi o femeie aflată în stare gravă, care a decedat ulterior, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Pentru că în urma impactului unul dintre autoturisme s-a oprit într-o conductă de gaz metan, a fost solicitată prezenţa unei echipe a distribuitorului de gaze. În urma evaluării tehnice, conducta nu a fost avariată, astfel că nu s-a impus întreruperea alimentării cu gaz metan.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |