Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o hală pentru depozitarea furajelor situată în curtea unei ferme de păsări din localitatea Tutova.

Detaşamentul de pompierii Bârlad a intervenit la locul producerii incendiului cu două autospeciale de stingere şi echipaje specializate.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta într-o hală pentru depozitarea furajelor, masă vegetală uscată şi concentrate, existând pericol de propagare la halele din apropiere. Curentul electric nu era întrerupt, astfel că, pompierii au procedat la deconectarea de la reţeaua de electricitate. După aproximativ o oră şi jumătate incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars ori s-au degradat aproximativ patru tone de masă vegetală uscată şi trei tone de concentrate, respectiv 30 de metri pătraţi acoperiş din plăci de azbociment. De asemenea, a fost degradat un tablou electric. Au fost salvate halele de păsări, aproximativ patru tone de masă vegetală uscată şi şapte tone de furaje concentrate", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.