Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost grav rănit, joi, după ce a fost strivit între o nacelă şi o grindă metalică, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Conform sursei citate, accidentul s-a produs pe un şantier din comuna Căteasca, la faţa locului intervenind o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.
"Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 33 de ani, care a fost găsită în stop cardio-respirator, coborâtă din nacelă. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare victimei, iar aceasta a răspuns eforturilor salvatorilor", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.
Victima, care prezenta funcţii vitale dar este inconştientă, a fost transportată la spital.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, precum şi neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
"Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din Hârseşti, angajat al unei societăţi de construcţii, în timp ce efectua lucrări la acoperişul unei hale, în localitatea Căteasca, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a fost prins între nacela pe care o manevra şi o grindă metalică. Bărbatul a fost stabilizat de către echipajele medicale ajunse la faţa locului şi a fost transportat la spital", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
Poliţiştii au sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş cu privire la accident. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |