COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Un avion al companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe ruta New Delhi (India) - Frankfurt (Germania), a aterizat miercuri dimineaţa pe Aeroportul Henri Coandă după ce un pasager a suferit un atac de cord.
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), echipajul medical al aeroportului a stabilizat pasagerul în vârstă de 36 de ani care ulterior a fost transportat la spital.
"Miercuri, 19 octombrie, Serviciul de Asistenţă Medicală al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a reuşit din nou să intervină cu succes şi să salveze viaţa unui pasager în vârstă de 36 de ani. Pasagerul se afla la bordul aeronavei companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe ruta New Delhi (India) - Frankfurt (Germania). Aeronava a aterizat pe AIHCB la ora 07:13. După aterizare, la bordul aeronavei a urcat un echipaj medical al aeroportului, reuşind să stabilizeze pasagerul, care suferise un atac de cord. Conform procedurilor specifice, la aeronavă a fost chemat şi un echipaj SMURD; acesta a preluat pacientul şi l-a transportat la spital", se arată în comunicatul CNAB.
Avionul urmează să îşi continue zborul către Frankfurt. Traficul aerian pe aeroport s-a desfăşurat în condiţii normale.
"Faptul că, în situaţii de urgenţe medicale, piloţii aeronavelor care survolează regiunea sud-est europeană aleg să aterizeze la Otopeni vine să dovedească încă o dată profesionalismul şi dedicarea echipei medicale şi personalului de sol al aeroportului CN Aeroporturi Bucureşti", subliniază sursa citată. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |