Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un depozit de lemne din localitatea Bogdăneşti - comuna Sânta Mare din judeţul Botoşani a fost incendiat în noaptea de joi spre vineri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit acestora, focul a fost pus intenţionat, iar pentru stingerea incendiului au acţionat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenţie Ştefăneşti şi Truşeşti.

"Alarma a fost dată la miezul nopţii de către un localnic. La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă la depozitul de lemne pe o suprafaţă de aproximativ 65 de metri pătraţi, fără pericol de propagare la clădirile din vecinătate", au precizat oficialii ISU.

Pompierii au acţionat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor şi înlăturarea efectelor.

"Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată, ancheta fiind preluată de poliţişti", au transmis reprezentanţii ISU. AGERPRES (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.