Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie şi un copil de aproximativ 7 ani au fost răniţi luni dimineaţa după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un autocamion pe Valea Oltului, la intrarea în staţiunea Călimăneşti, au informat autorităţile vâlcene.

"Pe Drumul Naţional 7, la km 191+360 m, în localitatea Seaca, a avut loc un eveniment rutier în care este implicat un autoturism şi un autocamion, fiind vorba de o coliziune frontală. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane", a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălina Cimpoeru.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, una dintre victime a rămas încarcerată în autoturism, pentru scoaterea ei intervenind echipajul de descarcerare.

"În urma impactului au rezultat două victime, din care o femeie încarcerată şi un copil de aproximativ 7 ani, scos din autoturism de persoane care se aflau la faţa locului. Femeia a fost extrasă şi predată echipajul SAJ de la faţa locului, pentru a fi evaluată. Acesta este conştientă, însă prezintă multiple fracturi la nivelul membrelor inferioare", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers, poliţiştii Serviciului Rutier cercetând zona pentru a stabili cu exactitate cauza producerii evenimentului. AGERPRES/(AS -autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.