Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cadavrul unui bărbat neidentificat, devorat de animale, a fost descoperit pe un teren aflat lângă o casă din localitatea Almaş, unde câţiva localnici căutau melci, ei anunţând autorităţile.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, Diana Ilca, a declarat joi, pentru AGERPRES, că este vorba despre un schelet uman, cel mai probabil al unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani, care ar fi decedat în urmă cu aproximativ trei săptămâni.

Corpul bărbatului a fost devorat de animale, iar un picior smuls a fost descoperit la o distanţă de aproximativ 200 de metri.

Anchetatorii nu au reuşit să identifice persoana decedată, din cauză că a rămas doar scheletul şi bucăţi distruse de material textil provenind de la îmbrăcăminte.

"În zonă nu avem dat dispărut niciun bărbat, astfel că identificarea va fi dificilă şi ar putea fi nevoie de teste ADN. În acest moment, nu putem spune dacă a fost vorba de o moarte violentă, aşteptăm concluziile medicilor legişti", a arătat prim-procurorul.

Victima ar fi avut o înălţime de 1,80 - 1,90 metri, iar unul dintre semnele distinctive este legat de dantură, care are implantaţi patru dinţi dintr-un metal galben ce ar putea fi aur.

Terenul pe care au fost găsite rămăşiţele umane se află lângă halta CFR şi o casă deţinută de o femeie care a spus că nu prea locuieşte în localitate. Terenul este acoperit cu vegetaţie deasă şi înaltă, astfel că victima nu ar fi putut fi observată de pe un drum situat în apropiere dacă nu treceau pe acolo culegătorii de melci.

Ancheta va continua până la identificarea victimei şi a împrejurărilor în care a decedat. AGERPRES/ (AS - autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.