Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci persoane au fost rănite, joi, în urma unei coliziuni între un camion şi o dubiţă, pe drumul naţional DN 11, în localitatea Oituz.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că una dintre victime era inconştientă la sosirea forţelor de intervenţie.

"În accident au fost implicate 6 persoane. Au rezultat 5 victime, din care una inconştientă. La sosirea echipajelor, 2 persoane se aflau blocate în dubiţă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Cele 5 victime au fost preluate de echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean pentru a fi transportate la spital.

La accident au intervenit un echipaj SMURD EPA, trei ambulanţe SAJ, un echipaj de descarcerare şi două echipaje de pompieri.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.