Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bărbat de 31 de ani din Cluj-Napoca este cercetat pentru ultraj după ce a lovit uşor cu maşina un agent de poliţie şi a adresat ameninţări, în contextul în care a fost prins la volan sub influenţa alcoolului, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţe Judeţean (IPJ) Cluj.

Potrivit sursei citate, la data de 6 decembrie, în jurul orei 04,45, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au oprit pentru control un autovehicul, pe DN 1C - V.O.C.E., pe raza localităţii Dezmir, iar, în timpul verificării autoturismului din exterior, şoferul a accelerat brusc, părăsind locul în care acesta a fost oprit şi rănind uşor agentul de poliţie.

"După somare, poliţiştii au efectuat trei focuri de armă, unul în plan vertical şi două către pneuri, cu toate acestea, autoturismul continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ 200-300 de metri, în zona sensului giratoriu de la intersecţia V.O.C.E. Apahida şi Calea Dezmirului, conducătorul ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, rămânând imobilizat pe marginea drumului", precizează IPJ.

Şoferul şi patru pasageri cu vârste cuprinse între 34 - 26 de ani au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul unităţii de poliţie, în timpul acestor activităţi bărbatul de 31 de ani adresând ameninţări agentului de poliţie.

În urma testării şoferului cu aparatul etilotest a fost depistată o concentraţie de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca fac cercetări pentru ultraj în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.