Un bărbat a decedat şi alte două persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, vineri, în localitatea Fizeşu Gherlii din judeţul Cluj.
"Două autospeciale, un echipaj SMURD şi unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situaţie de urgenţă rezultată în urma unui grav accident rutier produs între localităţile Fizeşu Gherlii şi municipiul Gherla. Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 10,20, iar la faţa locului au găsit un autoturism şi o autoutilitară avariate, precum şi un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa, încarcerat într-unul dintre acestea. Două persoane au primit primul ajutor calificat la faţa locului şi au fost transportate la spital, în stare de conştienţă şi cooperante", informează ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecţie a persoanelor implicate în accident, descarcerare şi măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.
"Un bărbat în vârstă de 77 de ani, în timp ce conducea un auto din direcţia Gherla, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 77 de ani şi rănirea a două persoane care se aflau în autoutilitară. Momentan, traficul este blocat pe ambele sensuri", informează IPJ Cluj. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.