.jpeg)
.jpeg)
Pompierii bucureşteni au intervenit, luni, pentru extragerea mai multor persoane surprinse de prăbuşirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naţionale, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF). Două persoane de 50 şi 53 de ani au fost internate la Spitalul Universitar, iar alte două - de 33 şi 34 ani - la Spitalul Floreasca. Două persoane, în vârstă de aproximativ 50 - 55 de ani, au murit.
UPDATE ORA 21.41 ISUBIF: Ultima persoană a fost scoasă de sub malul de pământ din zona Bibliotecii Naţionale
Ultima persoană prinsă sub malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale a fost scoasă, luni seara, de pompieri, intervenţia fiind încheiată, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Conform sursei citate, două persoane de 50 şi 53 de ani au fost internate la Spitalul Universitar, iar alte două - de 33 şi 34 ani - la Spitalul Floreasca.
Două persoane, în vârstă de aproximativ 50 - 55 de ani, au murit.
UPDATE ORA 21.36 Arafat despre accidentul din zona Bibliotecii Naţionale: Intervenţia - dificilă şi periculoasă pentru pompieri
Intervenţia la accidentul din zona Bibliotecii Naţionale a fost foarte dificilă şi foarte periculoasă pentru pompieri, a declarat luni seara şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
"Şase persoane au fost implicate în surparea de pământ, patru au fost salvate - două au fost trase înainte de a ajunge pompierii şi două au fost salvate cu sprijinul pompierilor. Două persoane care erau sub malul de pământ bine, adică la peste un metru - unul a fost scos decedat şi ştiu că încă îl căutau pe al şaselea, urmau să îl scoată. Intervenţie foarte dificilă şi foarte periculoasă pentru pompieri, pentru că s-a lucrat într-o zonă cu un perete neasigurat, pe care l-au asigurat ei. Regula când sapi este că aceşti pereţi trebuie asiguraţi, oricând poate să se surpe pământul", a precizat Raed Arafat, într-o emisiune la Digi 24.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
El a menţionat că pompierii au asigurat zona, dar rămâne intervenţia foarte periculoasă.
UPDATE ORA 20.44 ISUBIF: A fost găsită şi ultima persoană acoperită de malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov anunţă că, luni seara, a fost găsită şi ultima persoană acoperită de malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale.
Potrivit sursei citate, în prezent se lucrează pentru extragerea acesteia.
UPDATE ORA 20.17 Bujor (ITM Bucureşti), o primă concluzie despre accident: Nu au fost asigurate în totalitate acele sprijiniri de maluri
Malurile nu au fost asigurate în totalitate sau corespunzător, în cazul accidentului din Capitală, în care malul unui şanţ săpat s-a prăbuşit peste 6 muncitori, aceasta fiind o primă concluzie, "la o primă imagine" de la faţa locului, a declarat luni, pentru AGERPRES, Constantin Bujor, Inspector Şef al ITM Bucureşti.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Nu putem să tragem o concluzie decât după finalizarea cercetării. Ce putem să vă spunem aşa - ca o primă imagine pe care au constatat-o colegii mei la faţa locului - este că nu au fost asigurate în totalitate acele sprijiniri de maluri pentru a nu se genera acest eveniment. Dar acest lucru îl putem constata doar după ce o să vedem şi o să analizăm condiţiile iniţiale de producere a evenimentului", a menţionat Constantin Bujor.
Acesta a subliniat că ITM Bucureşti a trimis o echipă la faţa locului pentru a vedea care sunt cauzele şi împrejurările.
UPDATE ORA 19.14 Bratu (IM): Cercetarea în cazul accidentului din Capitală a demarat şi ar urma să se finalizeze în 15 zile
Cercetarea în cazul accidentului din Capitală, în care malul unui şant săpat s-a prăbuşit peste 6 muncitori, a demarat imediat după comunicarea evenimentului, măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate urmând să fie comunicate după finalizarea cercetării care, conform legislaţiei în vigoare, ar trebui să dureze 15 zile lucrătoare, a declarat pentru AGERPRES inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu.
Sursa foto: Dantes Nicolae Bratu
UPDATE ORA 19.08 Robert Negoiţă: Instituţiile statului fac anchete privind prăbuşirea malului de pământ peste muncitori
Instituţiile statului au declanşat o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care un mal de pământ s-a prăbuşit peste mai mulţi muncitori în zona Bibliotecii Naţionale, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, care şi-a exprimat regretul pentru decesul unuia dintre aceştia.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
"Este o zi tristă şi dificilă pentru comunitatea noastră. În acest moment, toate rugăciunile noastre se îndreaptă pentru găsirea şi salvarea celui de-al cincilea muncitor prins în acest accident. Din păcate, unul dintre colegii săi nu a putut, în ciuda eforturilor salvatorilor, să fie salvat. Dumnezeu să îl odihnească şi suntem alături de familia îndoliată! Ceilalţi trei muncitori care au fost implicaţi în această tragedie au fost salvaţi şi primesc toată atenţia medicală necesară. Ne îndreptăm gândurile către ei, să treacă cu bine peste această cumpănă şi să se însănătoşească rapid. Instituţiile statului au declanşat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care a fost produs acest accident pe unul dintre şantierele noastre şi aşteptăm să vedem concluziile acestor verificări ample", a scris Robert Negoiţă, pe Facebook.
UPDATE ORA 17.40 ISUBIF: Unul dintre muncitorii prinşi sub malul de pământ a fost găsit mort
Unul dintre muncitorii prinşi sub malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale a fost găsit decedat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Sursa foto: ISUBIF
Un alt muncitor, care era prins în pământ până la nivelul taliei, a fost extras şi este conştient, stabilizat, precizează sursa citată.
Pompierii bucureşteni continuă căutările pentru găsirea celui de-al cincilea muncitor, care a fost şi el îngropat de pământ.
Sursa foto: ISUBIF
UPDATE ORA 17.05 ISUBIF: Mal de pământ prăbuşit peste mai mulţi muncitori - 2 au fost duşi la spital; 2 dispăruţi
Pompierii bucureşteni intervin, luni, pentru extragerea mai multor persoane surprinse de prăbuşirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naţionale, doi fiind scoşi şi transportaţi la spitale, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Sursa foto: ISUBIF
În urma incidentului, un bărbat de 50 ani a fost transportat la Spitalul Universitar, iar un bărbat de 33 ani a fost transportat la Spital Floreasca, ambii în stare de conştienţă.
Sursa foto: ISUBIF
"Se lucrează pentru extragerea celui de-al treilea muncitor şi pentru căutarea celorlalţi doi dispăruţi. Concomitent se stabilizează malurile şanţului, care are peste 2 metri adâncime", arată sursa citată.
Sursa foto: ISUBIF
La faţa locului intervine Detaşamentul Special de Salvatori cu accesorii pentru intervenţie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editori: Florin Marin, Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
*** LIVE UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării știrilor pe fluxul agenției.
Citeşte şi:
Accidente cu muncitori surprinşi de maluri de pământ 2017-2021 (cronologie)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |