COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bărbat de 30 de ani a fost găsit mort într-un autoturism în municipiul Roman, acesta prezentând o plagă prin împuşcare în gât.

Potrivit IPJ Neamţ, marţi seară, în jurul orei 20,00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat se află decedat într-un autoturism, în municipiul Roman.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împuşcare la gât.

Echipajul Serviciului de Ambulanţă deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului.

De asemenea, la faţa locului a fost identificată o armă.

''În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ se află la faţa locului în vederea efectuării cercetării şi stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul'', arată sursa citată.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, anunţă purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.