Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a precizat marţi că evacuarea persoanelor în urma incendiului izbucnit într-un salon al Spitalului de copii 'Sfânta Maria' s-a făcut din motive de securitate, ea afirmând că niciun pacient nu avea COVID.

''Evacuarea s-a făcut din motive de securitate. Copiii, părinţii şi cadrele medicale care au necesitat evacuarea se aflau în altă zonă decât cea afectată, deci ei nu au fost afectaţi de fum, de flacără sau gaze toxice. Personalul care a efectuat evacuarea a fost personalul din clinicile de pediatrie de pe etajul respectiv şi au fost evacuaţi 5 copii de pe un etaj şi 7 copii de pe celălalt etaj. Primii 5 copii era însoţiţi de 4 părinţi şi 6 cadre medicale. Ceilalţi 7 copii, dintre care un copil intubat, ventilat mecanic, erau însoţiţi de 4 părinţi şi 6 cadre medicale. Ei se află acum pe etajul 1 şi pe etajul 4, două etaje care nu sunt afectate de incendiu, de fum sau de apa care a fost folosită la stingerea incendiului. (...) Pacientul intubat era la etajul imediat următor. Niciunul din aceşti pacienţi nu este un pacient COVID; trei se aflau în zona tampon COVID, astfel încât ei aşteptau rezultatele testării, aşa cum se face la internarea tuturor pacienţilor. Nu există suspiciune că vreunul ar avea infecţie cu SARS-CoV-2. Totuşi, s-au păstrat toate măsurile de protecţie de către personalul medical'', a declarat Cimpoeşu.

 


Foto: (c) AFRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

 

Potrivit acesteia, medicii de la SMURD care au intervenit în urma activării planului roşu au făcut ''doar o inventariere a locaţiei''.

''Am avut grijă şi de personalul medical din spital, împreună cu autorităţile, personalul a fost susţinut, a fost consiliat (...). Toată lumea este într-o stare bună, dar, evident, emoţional există reacţii, care se vor linişti în timp şi care au nevoie în continuare de suport din partea tuturor'', a afirmat Cimpoeşu.

Ea a mai precizat că nu s-a pus în pericol viaţa niciunui pacient în momentul evacuării şi nu au fost intervenţii medicale.

''Nu s-a pus viaţa în pericol pentru niciun pacient, pentru niciun aparţinător, pentru niciuna dintre asistentele şi infirmierele care se aflau acolo. Evident, există şi elemente care vor mai fi cercetate, constatate. Nu am avut intervenţii medicale. (...) Unul dintre medicii de la SMURD s-a dus să vadă în primul rând copilul care fusese intubat şi transferat pe Secţia de ATI de la etajul 1 şi care se află în stare stabilă, pentru că el este internat pentru o malformaţie digestivă. Nu s-a întâmplat nimic cu starea lui'', a menţionat Cimpoeşu.

 

UPDATE 23:24 Incendiul de la Iaşi/Managerul spitalului: În timpul nopţii curăţăm spaţiile afectate de fum pentru ca de miercuri să putem fi operaţionali

 

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ''Sfânta Maria'' din Iaşi, care a fost afectat marţi de un incendiu, va fi integral operaţional începând de miercuri dimineaţă, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al unităţii medicale, Alina Belu.

Potrivit sursei citate, spaţiile afectate de fum vor fi curăţate şi dezinfectate pe timpul nopţii, urmând ca de miercuri acestea să poată fi reutilizate.

 

UPDATE ORA 20:22 Incendiul de la Iaşi/ MS: 30 de persoane au fost evacuate; pacienţii - relocaţi în incinta spitalului

 

Un număr de 30 de persoane au fost evacuate în urma incendiului de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, informează Ministerul Sănătăţii.

"Din ultimele informaţii transmise Ministerului Sănătăţii în total au fost evacuate 30 de persoane astfel: 12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparţinători. Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu. Pacienţii au fost relocaţi în incinta spitalului", precizează sursa citată.

Incendiul care a izbucnit marţi seara la Spitalul de copii din Iaşi a fost lichidat.

 

UPDATE ORA 20:02 Incendiul de la Iaşi/ MS: Au fost verificate etajele superioare, nefiind identificate victime

 

Ministerul Sănătăţii a informat că nu au fost identificate victime în urma verificărilor efectuate la etajele superioare de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, unde a izbucnit marţi seara un incendiu.

"A fost verificat etajul 4, nu sunt raportate victime la acest etaj. De la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii - 3 aparţinători şi 4 cadre medicale) care au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile. Au fost verificate etajele superioare, nefiind identificate victime. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 15 mp (un salon). Incendiul a fost lichidat", precizează sursa citată.

Conform sursei citate, din primele informaţii transmise Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, incendiul s-a produs la etajul al treilea al clădirii - zona ATI.

 

UPDATE ORA 19:52 Iaşi: Incendiul de la Spitalul de copii - lichidat; nu sunt raportate victime

 

Incendiul care a izbucnit marţi seara la Spitalul de copii din Iaşi a fost lichidat, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Focul s-a manifestat într-un salon, pe o suprafaţă de circa 15 mp.

Nu sunt raportate victime, arată sursa citată.

ISU Iaşi precizează că a fost verificat etajul 4 al spitalului, iar de la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii, 3 aparţinători şi 4 cadre medicale), care au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile.

 

 

Sursa: ISU Iaşi

 

ORA 19.40 Iaşi: Incendiu la Spitalul de copii 'Sfânta Maria'; pacienţi evacuaţi

 

Un incendiu a izbucnit marţi seara la Spitalul de copii 'Sfânta Maria' din Iaşi, până la acest moment 12 persoane fiind evacuate.

''Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie'', precizează IGSU.

La faţa locului salvatorii intervin cu 6 maşini de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscară şi 1 cisternă.

Totodată, au fost trimise 3 ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.

La acest moment incendiul este localizat, astfel că a fost eliminat pericolul extinderii la vecinătăţi, informează sursa citată.

Potrivit ISU Iaşi, incendiul a izbucnit la pavilionul administrativ, corp B, etaj 2, Secţia ATI. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niţă, editori online: Andreea Lăzăroiu, Ady Ivaşcu, Alexandru Cojocaru)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 

 

Citește și:

 

Ministrul Sănătăţii a părăsit şedinţa coaliţiei după ce a fost informată despre incendiul de la Iaşi

 

Cîţu: Incendiul de la Iaşi s-a produs într-o zonă aflată în reabilitare; evacuarea persoanelor a fost preventivă

 

DSU: Clădirea Spitalului de copii 'Sfânta Maria' din Iaşi are aviz de securitate la incendiu

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.