Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UPDATE ORA 16.00 Incendiul izbucnit duminică în comuna Coroieşti a izbucnit de la o lumânare uitată aprinsă lângă o persoană decedată, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată.

"În incendiu nu au fost înregistrate victime, însă cetăţenii din localitate au apucat să scoată din casă o persoană decedată cu aproximativ o oră şi jumătate înainte de izbucnirea incendiului. După câteva ore, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 70 de metri pătraţi acoperiş din tablă pe astereală din lemn, trei camere de locuit şi bunurile aflate în interior , diverse textile şi documente. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o lumânare uitată aprinsă lângă persoana decedată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Iniţial, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui au informat că o persoană a decedat în urma unui incendiu izbucnit de la un televizor lăsat aprins. 

 

ORA 09.05 Vaslui: Un bărbat a decedat într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa

 

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit, duminică, într-un incendiu care a cuprins locuinţa sa din comuna Coroieşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

"Am fost solicitaţi să intervenim pentru un bărbat a cărui casă a luat foc, în localitatea Chilieni, comuna Coroieşti. La faţa locului a fost trimis un echipaj medical care a găsit victima decedată. Bărbatul a adormit cu televizorul deschis şi de acolo a pornit incendiul", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, dr. Daniel Ungureanu.

Pompierii militari ajunşi la faţa locului au reuşit să stingă focul, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii incendiului. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editori: Anamaria Constantin, Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.