Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un motociclist în vârstă de 28 ani a căzut, duminică, într-o râpă adâncă de opt metri în localitatea Corhana, comuna Dulceşti, fiind salvat de pompieri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.

Ea a precizat că accesul pompierilor la locul accidentului a fost anevoios, din cauza terenului accidentat.

"De unde au lăsat autospecialele, pompierii au parcurs aproximativ trei kilometri până la victimă. Cu ajutorul tărgii lopată şi UT 2000, au scos victima din râpa de aproximativ opt metri adâncime şi au transportat-o la ambulanţa SMURD. De la jumătatea distanţei, pompierii au fost ajutaţi de un autoturism de teren. Victima a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD şi a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul şi dacă a fost comisă vreo infracţiune.

Prima ipoteză este că bărbatul făcea off-road cu motocicleta şi a căzut accidental în râpă. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.