Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un adolescent în vârstă de 14 ani a decedat în cursul nopţii de miercuri spre joi după ce a căzut de la balconul unei clădiri dezafectate din centrul municipiului Buzău.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, Ane-Marie Vrapciu, a declarat joi, pentru AGERPRES, ca băiatul intrase în clădire împreună cu alţi trei prieteni de aproximativ aceeaşi vârstă şi ar fi căzut în gol de la etajul al doilea.


Potrivit acesteia, adolescentul a decedat la scurt timp după ce a fost transportat către spital.

"Aseară, în jurul orei 20,00, am avut o sesizare cu privire la faptul că un minor de 14 ani a căzut de la etajul al doilea al unei clădiri dezafectate din centrul municipiului Buzău. Împreună cu alţi trei minori cam cu aceeaşi vârsta, 14-15 ani aveau toţi, au mers acolo şi se pare ca din teribilism au urcat pe un balcon de la etajul al doilea, balcon care nu avea grilaj, avea doar planşeul de beton. Se pare că s-a dezechilibrat şi a căzut. Noi am întocmit dosar penal şi urmează să cercetăm, să stabilim cu exactitate ce s-a întâmplat. Vorbim despre minori şi trebuie audiaţi procedural în prezenţa părinţilor. Copilul, din nefericire, la scurt timp după ce a plecat de la faţa locului cu ambulanţa, cu semne vitale, a fost declarat decedat. Cum spuneam, urmează să stabilim cu exactitate ce s-a întâmplat, sa vedem de ce s-au dus acolo", a declarat Ane-Marie Vrapciu. AGERPRES/(A - autor: Oana Malina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.