Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jandarmii montani din Băile Tuşnad au căutat şi recuperat, sâmbătă, doi adulţi şi doi copii care s-au rătăcit pe munte, după ce au folosit o aplicaţie de telefonie mobilă, care i-a îndrumat într-o altă direcţie decât cea dorită.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, o femeie din Sibiu a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că, împreună cu o altă femeie şi doi minori, s-au rătăcit.

"Din primele indicii furnizate colegilor de la postul montan, a reieşit clar că cei patru se află în deplasare, într-o cu totul altă direcţie decât cea dorită. Şi asta deoarece, necunoscând zona şi bazându-se pe o aplicaţie telefonică, în loc să se deplaseze spre Lacul Sfânta Ana, au plecat spre localitatea Lăzăreşti, pe un drum forestier, neştiind că maşina lor era parcată chiar în rezervaţia naturală. Acestea au rezultat din discuţiile purtate cu jandarmii montani, care, solicitând informaţii suplimentare, au înţeles că cei patru au trecut de bariera rutieră care e situată la intrarea în rezervaţie, doar că, în loc să plece pe drumul asfaltat ce coboară spre lac, au pornit pe drumul forestier, care nu este chiar accesibil", a precizat IJJ Harghita.

Turiştii au fost găsiţi de jandarmi, care i-au adus în siguranţă la autoturismul lor.

Sursa citată a mai precizat că aceştia nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar speriaţi şi epuizaţi. AGERPRES/ (AS-autor: Gina Ştefan, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.