

COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată
O femeie, agent de poliţie, s-a ales cu suspendarea permisului auto pentru 60 de zile, după ce a pătruns cu autospeciala într-o intersecţie din municipiul Galaţi doar cu semnalele luminoase pornite şi a lovit un alt autoturism, se arată într-o informare transmisă, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, femeia, aflată în timpul serviciului la volanul unei autospeciale de poliţie, a intrat în intersecţie, pe culoarea roşie a semaforului electric, având în funcţiune semnalele luminoase, şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
"În urma incidentului nicio persoană nu a fost rănită şi, pentru ambii conducători auto, rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ. Agentul de poliţie a fost sancţionat pentru neacordare de prioritate, fiindu-i reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin. AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |