Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la o fabrică de peleţi din localitatea argeşeană Ştefan cel Mare, flăcările extinzându-se şi la un adăpost de animale aflat în vecinătate.

Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, proprietarul a reuşit să evacueze mai multe bovine aflate în incintă, însă nu şi un număr de peste 20 de porci.

"Nu au fost victime, iar în interior au fost surprinse 24 de porcine, restul animalelor fiind evacuate (bovine). Incendiul s-a manifestat la aproximativ 10 tone de rumeguş, circa 15 tone de fân, utilaje agricole aflate în curte şi la utilajele pentru fabricarea peleţilor, aflate în construcţia de aproximativ 200 de metri pătraţi", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, flăcările au fost înteţite de vântul puternic, existând riscul propagării şi la casele din imediata apropiere. Din primele verificări a reieşit că incendiul ar putea avea drept cauză un defect al instalaţiei electrice.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit trei echipaje de pompieri militari cu autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, precum şi un echipaj cu o autospecială de stingere de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Slobozia. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.