Un cetăţean din Bulgaria a decedat, joi dimineaţă, într-un accident produs pe DN 6, între localităţile Topleţ şi Băile Herculane, unde la această oră se circulă dirijat, pe un singur sens, informează IPJ Caraş-Severin.
"Din primele cercetări rezultă faptul că un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în timp ce se deplasa din direcţia Topleţ spre Băile Herculane, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă. În urma accidentului rutier, din păcate, a rezultat decesul conducătorului autoturismului, un cetăţean bulgar de 61 de ani. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. În prezent, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Punctul de lucru Băile Herculane şi un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului de pompieri Caransebeş. De asemenea, la locul accidentului s-au deplasat şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Băile Herculane şi, în sprijin, un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Orşova.
Şoferului autotrenului i s-au acordat îngrijiri, nefiind necesară transportarea acestuia la o unitate medicală. AGERPRES / (AS - autor: Paula Neamţu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |