Jandarmii au fost chemaţi, în noaptea de joi spre vineri, să alunge un urs care a fost văzut în satul Benţid, comuna Şimoneşti, locuitorii din zonă fiind avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT trimis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), apelul la 112 a fost făcut de un bărbat care a spus că a observat un urs pe drumul din faţa casei sale, a încercat să îl alunge, dar animalul nu a reacţionat, moment în care a sunat după ajutor.
Bărbatul a fost sfătuit să se retragă urgent în casă pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.
La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de Jandarmerie, care a constatat faptul că ursul a plecat de pe drum.
Pentru a se asigura că animalul nu se află în apropierea caselor, jandarmii au verificat curţile, dar nu l-au găsit, cel mai probabil acesta plecând în pădurea din apropierea satului.
Jandarmii au mai rămas pentru o perioadă în sat, pentru a se asigura că ursul nu revine.
Biroul de Presă al IJJ Harghita le recomandă oamenilor să anunţe imediat la numărul de urgenţă 112 prezenţa urşilor în zonele locuite, să nu încerce să-i alunge ei, să nu-i hrănească şi nici să nu se apropie, cu scopul de a-i filma ori fotografia. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |