COD GALBEN: 28-01-2020 ora 10 Intre 28 ianuarie, ora 20:00 - 29 ianuarie, ora 18:00Fenomene vizate și zone afectate COD GALBEN: 28-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 02:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze de 55-60 km/h in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Timiş; COD PORTOCALIU: 28-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ninsoare moderată cantitativ și intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 110...120 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, determinând scăderea vizibilităţii in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs vineri după-amiaza în comuna Iancu Jianu, pe DJ 643, unde un autoturism a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o autoutilitară, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Cei trei răniţi, care prezentau diferite traumatisme, plăgi ori fracturi, au fost transportaţi la spital, iniţial la Balş iar ulterior la unităţi din Slatina şi Craiova.

Potrivit IPJ Olt, după primele cercetări, a reieşit că accidentul s-ar fi produs în condiţiile în care şoferul autoturismului nu ar fi adaptat viteza şi ar fi pierdut controlul direcţiei.

"În urma cercetările efectuate, a reieşit faptul că un bărbat, de 28 de ani, din comuna Laloşu, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barbu Ştirbei, din comuna Iancu Jianu, pe fondul vitezei neadaptate, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă regulamentar de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Iancu Jianu", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Şoferul unuia dintre autovehiculele implicate a rămas încarcerat în maşină şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi deblocat şi a i se putea acorda îngrijiri medicale.

La intervenţie au participat un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

"Echipajele medicale au acţionat pentru stabilizarea victimelor, concomitent cu extragerea bărbatului încarcerat din autoturism. Echipajul SMURD a preluat bărbatul încarcerat, în vârsta de 49 de ani, din comuna Iancu Jianu, cu traumatism toracic, traumatism de şold şi plagă la membrul inferior drept, acesta fiind transportat la Spitalul Balş, stabilizat şi transferat la UPU Slatina. Ceilalţi doi bărbaţi, unul în vârstă de 28 de ani, din comuna Laloşu, judeţul Vâlcea, cu traumatism cranio-facial şi celălalt în vârstă de 24 de ani, din aceeaşi localitate, cu fractură deschisă la membrul inferior stâng şi traumatism de bazin, au fost preluaţi de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Bărbatul în vârstă de 28 ani a fost transportat la UPU Slatina, iar cel în vârstă de 24 de ani, la UPU Craiova", au informat reprezentanţii ISU Olt.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru de vătămare corporală din culpă. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.