Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şoferul unui camion a murit după ce vehiculul pe care îl conducea a fost lovit, marţi dimineaţa, de un tren de pasageri pe raza localităţii Beldiu, între oraşele Teiuş şi Aiud, un pasager din garnitură suferind un traumatism cranio-cerebral minor şi alţi trei, atacuri de panică.

Potrivit Poliţiei, la o trecere la nivel cu calea ferată între Gârbova şi Beldiu, semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, a avut loc un accident produs între un tren şi un camion, în zona respectivă, la ora producerii accidentului fiind în vigoare o atenţionare de Cod galben de ceaţă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba a intervenit cu forţe de la Aiud şi Alba Iulia pentru descarcerarea şoferului şi acordarea primului ajutor medical.

"Şoferul camionului a fost descarcerat. El prezenta leziuni traumatice incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decedat", au transmis reprezentanţii ISU Alba.

Echipajele ISU au intervenit şi pentru acordarea de ajutor medical pentru un pasager din tren, care este asistat medical în urma unui traumatism cranio-cerebral şi care va fi transportat la spitalul din Aiud. Trei persoane au suferit atacuri de panică, au mai transmis cei de la ISU.

Trenul, care făcea legătura între Sighişoara şi Cluj Napoca, este format din locomotivă şi două vagoane, rămânând deocamdată staţionat. Unul dintre vagoane a suferit avarii. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Alba: Circulaţia feroviară, blocată în urma unui accident, reluată pe ambele fire între Teiuş şi Aiud

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.