

COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Nouă persoane dintr-un microbuz au fost transportate, marţi, la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, în urma unui accident rutier care a avut loc în cursul nopţii, pe DN 7, zona Lazaret, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
"Şoferul unui microbuz transport persoane condus spre Vâlcea pierde controlul direcţiei de deplasare şi intră în coliziune cu un cap de pod. Şoferul, 46 de ani, sibian, şi cei 8 pasageri, adulţi, transportaţi la spital conştienţi. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei producerii accidentului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.
Un bărbat a fost transportat la spital inconştient, iar alte opt persoane, conştiente, cu diverse traumatisme.
"Au fost implicate nouă persoane adulte, opt bărbaţi şi o femeie, cu vârstele cuprinse între 25 şi 60 de ani, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale. Echipajele SMURD şi autospeciala de transport victime multiple au transportat la UPU Sibiu şapte persoane, şase bărbaţi şi o femeie, dintre care şase conştiente, cu diverse traumatisme, şi un bărbat inconştient. Celelalte două persoane implicate au fost transportate la UPU Sibiu de către SAJ", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IDU) Sibiu, Alina Voina.
Cei de la Ambulanţa din Sibiu au preluat de la locul accidentului doi bărbaţi, unul cu traumatism membrul inferior, posibil fractură, iar celălalt cu traumatism de membru inferior şi fractură de piramidă nazală. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.