Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci persoane au ajuns, joi, la spital, în urma unui accident rutier produs în localitatea Bogdăneşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

În accident au fost implicate două autoturisme, ce au intrat în coliziune, în urma unei depăşiri neregulamentare efectuată de un bărbat în vârstă de 80 de ani.

La faţa locului au intervenit modulul SMURD al pompierilor militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă, precum şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, iar după acordarea primului ajutor, răniţii au fost transportaţi Centrul Primire Urgenţe de la Spitalul Municipal Fălticeni, urmând să se decidă dacă se va impune transferul vreuneia dintre victime la Suceava.

Una dintre persoanele rănite a fost încarcerată, fiind extrasă de pompierii militari sosiţi la intervenţie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că, din primele cercetări, rezultă că un bărbat în vârstă de 80 de ani, din comuna Bogdăneşti, care conducea o Dacie, s-a angajat în depăşirea unui autoturism staţionat, fără a se asigura în mod corespunzător şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din aceeaşi localitate. AGERPRES/(AS-autor: Silvia Marcu, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.