Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UPDATE ORA 17.07 Autorităţile din Vâlcea au anunţat că au încetat măsurile şi activităţile prevăzute în planul roşu de intervenţie, declanşat în urma accidentului de duminică, de la Câineni, după aproximativ o oră de la anunţarea acestuia, 19 persoane din cele 21 implicate având nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, o persoană a fost transportată cu un elicopter SMURD la Craiova, şapte dintre răniţi au fost duşi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, cinci la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sibiu, în timp ce ceilalţi au primit asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că microbuzul implicat în accident efectua o cursă ocazională pe ruta Piteşti - Ocna Sibiului, în momentul în care s-a produs evenimentul, acesta fiind pe drumul de întoarcere către Argeş.

De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că vinovat de producerea acestuia este şoferul autoturismului, un bărbat de 60 de ani din Dolj, care, din neatenţie, ar fi pătruns pe contrasens şi a izbit frontal microbuzul în care se aflau 19 persoane. În urma impactului, autovehicul s-a răsturnat în şanţ.

Traficul rutier în zonă a fost reluat pe ambele sensuri de mers după aproximativ două ore.

 

UPDATE ORA 16.47 Vâlcea: 13 persoane transportate la spital în urma accidentului de pe DN 7 de la Câineni

 

Un număr de 13 persoane au fost transportate la spital, din care o victimă a fost transportată cu elicopterul, în urma accidentului ce a avut loc duminică pe DN 7 la Câineni, iar Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat, a anunţat IGSU.

Potrivit sursei citate, toate persoanele rănite sunt conştiente.

Un microbuz cu 19 persoane la bord s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului, după ce s-a izbit de au autoturism, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Din informaţiile poliţiştilor, accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul ar fi pătruns pe contrasens unde a lovit microbuzul care circula dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea. Conducătorii au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier în zonă a fost este blocat total pe durata intervenţiei poliţiei şi a echipajelor de salvare.

 

UPDATE ORA 15.29 Vâlcea: Elicopter SMURD, solicitat pentru preluarea unuia dintre cei 9 răniţi în accidentul de la Câineni

 

Autorităţile din Vâlcea au solicitat un elicopter SMURD pentru una din cele nouă victime ale accidentului de duminică, de la Câineni, în urma căruia un microbuz cu 19 persoane la bord s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului după ce s-a izbit de au autoturism, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Potrivit sursei citate, este vorba de o femeie cu traumatism abdominal şi de coloană, celelalte opt persoane rănite fiind triate de personalul medical aflat la locul accidentului şi transportate la unităţi sanitare din apropiere.

"Sunt 21 de persoane implicate (19 în microbuz - 18 pasageri şi şoferul) şi două persoane din autoturism. Au rezultat nouă victime - două persoane din autoturism care au fost scoase de către participanţii la trafic şi care au facturi de membre, şi şapte persoane din microbuzul răsturnat, care prezintă diverse traumatisme. Toate victimele sunt conştiente şi nu sunt minori. Victima preluată de elicopterul SMURD, venit de la Craiova, este conştientă, dar are un traumatism abdominal şi de coloană", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Autorităţile din Vâlcea au declanşat planul roşu de intervenţie, pentru gestionarea situaţiei din zonă fiind trimise mai multe ambulanţe atât de la Vâlcea, cât şi de la Sibiu, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje de descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Crinu Vasile Scridon, SAJ Sibiu a răspuns solicitării de la 112 Vâlcea pentru sprijin la accidentul petrecut pe Valea Oltului şi a trimis un echipaj tip C2 şi unul B2. De la Sibiu se mai deplasează şi două autospeciale SMURD C1 şi SMURD B Atvm.

Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu a precizat că forţele dislocate asigură asistenţă medicală tuturor victimelor accidentului. Potrivit acestuia, trei femei rănite au fost preluate de echipajele de ambulanţă sibiene.

Din informaţiile poliţiştilor, accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul ar fi pătruns pe contrasens unde a lovit microbuzul care circula dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea. Conducătorii au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier în zonă este blocat total.

 

UPDATE ORA 15.29 Vâlcea: 21 de persoane implicate în accidentul rutier pe DN 7, pentru care s-a activat Planul Roşu de Intervenţie

 

Un număr de 21 persoane au fost implicate duminică după-amiază într-un accident rutier care a avut loc pe DN 7, în zona satului Râu Vadului, comuna Câineni, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vâlcea, a informat IGSU.

Accidentul a avut loc între un autoturism, în care se aflau două persoane, şi un microbuz în care se aflau 19 persoane. Toate peroanele implicate sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului.
 

ORA 15.21 Vâlcea: Accident rutier pe DN 7 cu 19 persoane implicate; a fost activat Planul Roşu de Intervenţie

 

Un număr de 19 persoane au fost implicate duminică după-amiază într-un accident rutier care a avut loc pe DN 7, în zona satului Râu Vadului, comuna Câineni, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vâlcea, a informat IGSU.

Accidentul a avut loc între un autoturism şi un microbuz de transport persoane, din informaţiile preliminare fiind 19 persoane implicate.

Pentru gestionarea situaţiei acţionează patru ambulanţe SMURD, şapte ambulanţe SAJ, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje de descarcerare.

Totodată, în sprijinul resurselor alocate la nivelul judeţului Vâlcea intervin şi două ambulanţe de la SAJ Sibiu, două ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Sibiu. AGERPRES / (AS -autori: Ramona Dincă, Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

 

Citiţi şi:

 

Accidente rutiere de microbuz, autobuz şi autocar (cronologie ianuarie-august 2019)

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.