COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Una dintre cele opt persoane rănite în accidentul de circulaţie care a avut loc duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, a decedat, au anunţat oficiali ai Prefecturii Vaslui.

Potrivit acestora, este vorba despre conducătorul auto aflat la volanul autoturismului înmatriculat în judeţul Vrancea.

"Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că vinovat de producerea nefericitului eveniment ar fi conducătorul auto al maşinii din Republica Moldova, care a intrat pe contrasens", a declarat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Vaslui, Cristian Lapa.

Din datele oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Podul Înalt" al judeţului Vaslui, la locul accidentului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care au transportat cele opt victime la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui.

Imediat după producerea accidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

În autoturismul înmatriculat în Vrancea se aflau două persoane, iar în maşina înmatriculată în Republica Moldova se aflau şase persoane, printre care şi doi copii.

Grav accident pe DE 581; autorităţile au activat Planul Roşu

 

Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Podul Înalt" al judeţului Vaslui, în accident au fost implicate două autoturisme, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

"În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Republica Moldova şi unul în judeţul Vrancea. Au rezultat opt victime. O victimă încarcerată în stop cardio - respirator a fost preluata de SMURD-TIM, două victime au fost preluate de maşini ale Serviciului de Ambulanţă, iar cinci victime au fost transportate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple. Toate persoanele sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul rutier. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editori: Antonia Niţă, Nona Jalbă, Cristina Tatu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.