Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei persoane, printre care un copil, au ajuns, marţi, la spital, în urma unei deflagraţii care a avut loc într-un apartament din cartierul ieşean Alexandru cel Bun.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, explozia a fost cauzată de o lampă de sudură.

"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat să intervină pe strada Tabacului. În solicitarea făcută la serviciul de urgenţă 112 se menţiona că a fost o deflagraţie produsă de o centrală termică. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj de terapie intensivă mobilă. Echipajele ajunse la faţa locului au constatat că explozia nu a fost la o centrală termică, ci la o lampă de gaz cu care se lucra. Explozia nu a fost urmată de incendiu", a precizat pentru AGERPRES Silvia Bolohan.

Din cauza deflagraţiei, trei persoane au ajuns la spital.

"Au fost trei victime. Un bărbat în vârstă de 43 de ani - care a suferit arsuri, a fost internat în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie - şi o femeie în vârstă de 48 de ani - care a suferit multiple contuzii din cauza suflului exploziei, un traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală, contuzie de coloană în zona lombară, a fost internată în Clinica de Chirurgicală pentru supraveghere. A treia victimă este un băiat în vârstă de 13 ani, care a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Sf. Maria, cu diagnosticul "atac de panică" ", a declarat Diana Cimpoieşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

 

AGERPRES/(A- autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.