

Un număr de 13 persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni la amiază, pe drumul naţional DN 11, care leagă municipiile Bacău şi Oneşti, după ce un autocar a intrat în coliziune cu un autoturism, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Andrei Grecu.
Potrivit acestuia, zece dintre victime au fost transportate la Spitalul Municipal Oneşti, iar trei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Nouă victime au suferit contuzii şi traumatisme, trei - atacuri de panică, iar o alta, şoferul de 26 de ani al autoturismului implicat, a suferit fracturi la picioare.
Autocarul, care are o capacitate de 25 de locuri, efectua curse regulate între Bacău şi Oneşti, el fiind condus de un şofer în vârstă de 33 de ani.
În urma accidentului petrecut în localitatea Helegiu, autorităţile din judeţul Bacău au activat Planul roşu de intervenţie, la faţa locului ajungând opt ambulanţe şi mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Nona Jalbă)
Sursa foto: ISU Bacău
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.