Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biblioteca V.A. Urechia din Galaţi organizează până 30 august ateliere de lectură sub genericul "Ce poţi face cu o poveste", informează, joi, reprezentanţii instituţiei de cultură.

Potrivit sursei citate, atelierele se vor desfăşura în fiecare zi de marţi, între orele 11.00 şi 12.00, iar în cadrul acestora se vor organiza activităţi de citire pe roluri şi se vor dezvolta interacţiuni prin care copiii îşi vor împărtăşi din experienţele personale de lucru cu cartea, emoţii trăite pe parcursul lecturii, precum şi motivul alegerii cărţilor.

"Prin aceste ateliere, iniţiate şi organizate de bibliotecarii din secţia dedicată copiilor, ne-am propus încurajarea şi stimularea interesului copiilor pentru lectură prin intermediul căruia vor descoperi diverse modalităţi de abordare a unui text, abilitatea de a comunica, de a citi cursiv, şi fluent, cu intonaţie, de a interpreta un rol, putând apoi memora şi sintetiza un text. Atelierele sunt gândite în aşa fel încât copiii să aibă posibilitatea să savureze lectura, dar şi să intervină totodată, să-şi poată exprima liber emoţiile în funcţie de intriga povestirii şi să adreseze întrebări cu privire la sensurile cuvintelor sau frazelor neînţelese", a declarat managerul bibliotecii, Corina Dobre. AGERPRES/(AS -autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.