Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, că la rezultatele bune înregistrate la Evaluarea naţională şi Bacalaureat au contribuit şi părinţii care au asigurat pregătirea propriilor copii prin meditaţii.

"La aceste rezultate bune a contribuit şi efortul părinţilor care au dorit să asigure pregătire propriilor copii. Şi este un efort lăudabil care trebuie apreciat. Asta nu înseamnă că nu este o eroare a şcolii că nu a reuşit să pregătească aceşti elevi măcar pentru media 7", a spus demnitarul la Digi FM.

El a punctat că în mediul rural meditaţiile sunt "mai puţin frecvente" decât în mediul urban.

"Perioade de criză, precum cea pe care am traversat-o, accentuează diferenţele între elevii care sunt slabi şi devin şi mai slabi şi între elevii care sunt buni şi devin şi mai buni pentru că beneficiază de suportul familiei inclusiv prin această pregătire la nivel de meditaţii. (...) În mediul rural meditaţiile sunt mult mai puţin frecvente decât în mediul urban", a susţinut Cîmpeanu.

Ministrul a arătat că şcoala trebuie să asigure un nivel de minimum nota 7 fără meditaţii şi teme pentru acasă.

"Şcoala trebuie să asigure un nivel de minimum nota 7 cu ce înveţi în şcoală. Fără teme şi fără meditaţii. Din păcate, pentru că şcoala nu asigură acest nivel minim, 7, dacă nu chiar 8, ar trebui să ia un elev care învaţă doar la şcoală, doar în sala de clasă. Fără teme pentru acasă, fără meditaţii. Despre meditaţii pot să vă spun următorul lucru - în orice stat al acestei lumi este normal pentru un părinte să îşi dorească să investească în educaţia propriului copil. Să investească pentru performanţă, pentru nota 10", a mai spus demnitarul. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.