Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a dispus efectuarea unei anchete şi înlocuirea membrilor Comisiei din Centrul de examen de la Şcoala Gimnazială "Teodor Balan" Gura Humorului, după ce unul dintre profesori a distribuit pe un grup de WhatsApp al părinţilor subiectele la proba la Limba şi literatura română a Evaluării Naţionale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de IŞJ Suceava, în acest caz a fost încălcat secretul de serviciu în exercitarea atribuţiilor Comisiei din Centrul de examen de la Şcoala Gimnazială "Teodor Balan" Gura Humorului, iar "Comisia Judeţeană a Examenului de Evaluare Naţională 2022 Suceava a demarat o investigaţie la acest centru de examen, pentru a cerceta modul de organizare şi desfăşurare a primei probe scrise din cadrul examenului de evaluare naţională".

"În urma verificării documentelor comisiei şi pe baza notelor explicative solicitate membrilor comisiei din şcoală, s-a constatat încălcarea prevederilor metodologiei de examen de către un membru al comisiei (persoana de contact) în ceea ce priveşte angajamentul de confidenţialitate privind subiectul de examen, aceasta recunoscându-şi fapta. Fiind un examen în curs de desfăşurare, la propunerea Comisiei Judeţene, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a luat o primă măsură, de schimbare a componenţei Comisiei de examen de la Şcoala Gimnazială 'Teodor Balan' Gura Humorului, alte sancţiuni conform prevederilor metodologiei urmând a fi luate după finalizarea cercetărilor", precizează comunicatul IŞJ Suceava.

De asemenea, oficialii din învăţământ anunţă că, în acest caz, Comisia Judeţeană a Examenului de Evaluare Naţională Suceava sprijină organele de anchetă abilitate cu oferirea tuturor informaţiilor necesare anchetei. AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.