Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Elevii de clasa a III-a a unei şcoli din comuna Mera, judeţul Vrancea, au reuşit să strângă bani pentru a merge într-o excursie la munte, la final de an şcolar, după ce şi-au scos la licitaţie, pe Facebook, tablourile realizate chiar de ei.

 

 

"Ideea a venit chiar de la copii, eu am ajutat doar ca aceasta să prindă viaţă. Încă de la începutul anului şcolar, copiii au dorit să meargă într-o excursie. Deşi pe parcursul anului şcolar au avut şansa să meargă în mai multe localităţi din ţară, în cadrul unor proiecte de promovare a tradiţiilor, şi-au dorit să meargă într-o excursie a lor, fără ca părinţii să trebuiască să suporte costurile acesteia. Şi-au propus să facă rost de bani singuri şi s-au pus pe treabă. Au mers cu colindul, au făcut mărţişoare pe care le-au vândut, şi aşa mai departe. Dar din colinde şi mărţişoare, evident că nu au reuşit să strângă o sumă foarte mare. Şi atunci le-am sugerat să se gândească la ceva inovativ. Astfel au venit cu ideea de a vinde tablouri făcute chiar de ei şi au investit banii câştigaţi deja pentru a achiziţiona materialele necesare pentru tablourile pe care ulterior le-au scos la licitaţie pe Facebook. Nu a fost vorba despre un apel de caritate, ci despre o lecţie de marketing şi educaţie financiară, din care copii au învăţat că, dacă îşi doresc ceva şi muncesc destul de mult pentru acest lucru, pot reuşi prin forţe proprii", a declarat, pentru AGERPRES, învăţătoarea Oana Diana Iga.

După 48 de ore, suma necesară pentru excursia copiilor s-a strâns de la persoane din diverse colţuri ale ţării şi chiar din străinătate, care au licitat chiar şi până la 320 de lei pentru o singură lucrare.

În timp ce copiii se gândesc cu bucurie la excursia de la Braşov, unde şi-au propus deja să viziteze mai multe obiective turistice, tablourile sunt pregătite pentru a fi expediate către cei care au licitat pentru ele. Şi odată cu acest succes, au început deja şi planurile de viitor.

"Copiii sunt mega încântaţi de succesul pe care l-a avut această iniţiativă şi deja au început să născocească noi modalităţi de a-şi asigura o excursie şi anul viitor sau, de ce nu, chiar o tabără. Printre proiectele de anul viitor s-ar putea număra expoziţii de mărţişoare cu vânzare, expoziţii foto şi de tablouri, spectacole în care să promoveze tradiţiile zonei. Orice este posibil şi orice le poate fi la îndemână", spune învăţătoarea.

Diana Iga are 26 de ani şi este cadru didactic de numai trei ani, iar în ultimul an a predat în cadrul proiectului Teach for Romania.

"Am considerat că poate exista şi un alt mod de a educa elevii, astfel că am intrat în cadrul programului Teach for Romania, care pledează pentru o altfel de educaţie, nu neapărat bazată pe înmagazinarea de teorie, ci mai mult pe aplicarea în viaţa reală a acestor informaţii. Dacă la început am avut o relaţie strict profesor - elev, în ultimul an s-a schimbat ceva în mine şi cred că am reuşit să le transmit acest lucru, astfel că au început să mă vadă mai mult ca pe o prietenă împreună cu care ei fac anumite lucruri. Practic, copiii au înţeles că participă la propria lor învăţare şi s-au obişnuit să vină cu idei şi propuneri despre modul în care activitatea lor s-ar putea îmbunătăţi. Acesta a fost doar un exemplu, iar eu i-am încurajat. Pentru că în momentul în care gândul e pus în minte, practic jumătate din treabă e făcută", a fost de părere Oana Diana Iga. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Iga Oana Diana/Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.