Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea liceului din staţiunea Băile Govora va deveni o grădină urbană cu plante decorative şi medicinale, dar şi cu pomi fructiferi, în cadrul unui proiect finanţat în cadrul programului "Spaţii Vezi" al companiei MOL România, au anunţat, marţi, reprezentanţii administraţiei publice locale.

Primarul Mihai Mateescu a precizat că proiectul, intitulat "Verde de Govora - Hub de permacultură", a început de câteva zile, în cadrul lui fiind plantaţi deja peste 100 de butaşi de lavandă, însă în grădina şcolii vor fi aduse şi alte plante, arbori şi arbuşti decorativi şi fructiferi care să înfrumuseţeze spaţiul exterior al liceului şi să le ofere elevilor posibilitatea să înveţe despre stilul de viaţă sănătos şi cu respect faţă de mediul înconjurător.

"Proiectul a început fizic prin tunderea ierbii, scoaterea tulpinilor de la arborii şi arbuştii care s-au uscat în timp. Elevii Liceului Tehnologic Băile Govora au fost încântaţi să participe, prima zi de lucru fiind încheiată cu bucurie şi plăcerea de a fi echipa unui proiect ce pune accent pe dezvoltarea spiritului antreprenorial verde al elevilor pentru utilizarea responsabilă şi creativă a resurselor naturale locale. Verdele crud de Govora a fost completat cu mov, prin plantarea a peste 100 de butaşi de lavandă, aurul mov pe care îl vom avea prin iunie anul viitor, iar gradina urbană de permacultură din incinta Liceului Tehnologic Băile Govora va fi pictată şi cu alte "culori". Grădina şcolii va produce plante decorative, plante medicinale cu aspect estetic (kit de staţiune - Verde de Govora) şi va încorpora şi fructe perene într-un sistem "livada alimentară". Acestea sunt completate de pomii fructiferi (meri) pe care i-am achiziţionat eu şi care au fost plantaţi acum câţiva ani în curtea liceului, astfel încât elevii să poată beneficia de fructe chiar din grădina şcolii", a spus edilul-şef al staţiunii Băile Govora.

Proiectul "Verde de Govora" este iniţiat de asociaţia nonguvernamentală locală Cataleya/Yris, înfiinţată de o profesoară a liceului din Băile Govora pentru elevii din localitate şi este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat - Polgár-Társ Alapítvány şi MOL Romania prin programul Spaţii Verzi, în parteneriat cu Primăria Băile Govora care a pus la dispoziţiei şi un inginer horticol şi un peisagist care să asigure atât aspectul estetic al grădinii precum şi utilitatea ei.

Băile Govora este printre oraşele din ţară cu cea mai mare suprafaţă de spaţiu verde pe cap de locuitor, Parcul Central ce se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare şi în care se găsesc specii valoroase de arbori, identici celor din grădinile botanice, fiind de altfel unul dintre factorii principali de cură balneară pentru care staţiunea este căutată de turişti. AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.