Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mulţi parlamentari de la toate partidele au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege potrivit căruia elevii de la şcolile private acreditate beneficiază de burse de performanţă şi de burse de merit, la fel ca elevii din şcolile de stat.

"Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar, inclusiv cei din unităţile şcolare particulare autorizate/ acreditate, beneficiază lunar de burse de de performanţă şi de burse de merit", arată proiectul de lege care se află în consultare publică până pe data de 2 mai.

În expunerea de motive iniţiatorii susţin că în cazul elevilor din şcolile private acreditate "intervine inechitatea şi discriminarea", deoarece, deşi au rezultate bune la învăţătură şi participă la olimpiade şi concursuri internaţionale alături de colegii lor din învăţământul preuniversitar de stat, nu beneficiază de burse de merit.

Un alt proiect de lege depus, de asemenea, la Camera Deputaţilor propune ca plata tuturor tipurilor de bursă să se efectueze lunar, în avans, până pe data de 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă.

"Consiliile locale şi consiliile judeţene stabilesc anual cuantumul şi numărul burselor până la data de 1 august pentru anul şcolar în curs", mai spune iniţiativa legislativă.

Iniţiatorii menţionează în expunerea de motive a proiectului că în prezent bursele elevilor şi ale studenţilor sunt frecvent plătite cu întârziere de către autorităţile publice, "creând adevărate probleme sociale beneficiarilor şi denaturând scopul pentru care au fost instituite".

"Spre exemplu, conform unor informaţii apărute în presa locală, în municipiul Târgu-Mureş elevii care beneficiază de bursă de excelenţă nu au primit bursele timp de un an", precizează iniţiatorii. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea )

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.