Preşcolarii şi şcolarii din judeţul Covasna vor face acasă testele antigen de salivă pentru depistarea noului coronavirus, excepţie făcând două unităţi de învăţământ din Sfântu Gheorghe care au decis să fie efectuate în clase, a declarat, joi, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).
Inspectoratul a primit la finalul săptămânii trecute o primă tranşă de 81.000 de bucăţi de teste antigen pe bază de salivă şi le-a distribuit tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ, urmând ca joi şi vineri să fie predate copiilor care vor fi testaţi acasă.
Şeful ISJ, Kiss Imre, a menţionat că în judeţ sunt 32.000 de elevi, prin urmare pentru testarea săptămânală sunt necesare peste 70.000 de teste, la care se adaugă şi cele pentru cadrele didactice.
"Consiliul de Administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, cu excepţia şcolilor generale 'Godri Ferenc' şi 'Ady Endre' din Sfântu Gheorghe, au hotărât ca testarea copiilor, respectiv a elevilor să fie efectuată la domiciliul acestora, sub supravegherea părinţilor sau tutorilor legali. Dacă se administrează de către părinţi sau în prezenţa părinţilor, în mod evident, nu mai necesită acordul expres al acestora. Joi şi vineri vor fi organizate şedinţe cu părinţi în vederea comunicării deciziei Consiliului de Administraţie cu privire la modul de testare a copiilor cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, precum şi în scopul informării părinţilor pentru a-i sensibiliza, a-i responsabiliza şi a-i informa despre necesitatea şi importanţa testării pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 (...). De asemenea, vor fi transmise şi datele de contact ale persoanei responsabile COVID-19 la nivelul unităţii de învăţământ", a declarat Kiss Imre.
Copiii vor fi testaţi în zilele de luni şi joi, iar pe site-ul Inspectoratului Şcolar au fost postate recomandări generale de utilizare a testelor, inclusiv imagini video privind procedura de realizare. AGERPRES/(A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |