COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Contractul privind proiectul de consolidare, reabilitare şi modernizare a clădirii 'Mihai Eminescu' din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti a fost semnat vineri, anunţă Biroul de presă al instituţiei de învăţământ.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la eveniment au participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei Naţională de Investiţii (CNI), Manuela Irina Pătrăşcoiu, Daniel Piţurlea, preşedinte & CEO al companiei CONCELEX, şi rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor.

Situată ultracentral, în zona Pieţei Romane, clădirea are şapte săli de curs, 11 săli de seminar şi 48 de laboratoare şi o suprafaţă de 14.019 mp, principalii beneficiari ai realizării acestui obiectiv, care va fi finalizat în perioada în care ASE va împlini 110 ani de existenţă, urmând a fi zeci de generaţii de studenţi şi cadre didactice ale acestei universităţi.

"În urma reabilitării integrale, clădirea 'Mihai Eminescu', construită în urmă cu peste 50 de ani, va deveni un spaţiu de învăţământ universitar performant, la standardele cele mai înalte de siguranţă şi funcţionalitate, cu amfiteatre, laboratoare şi spaţii conexe dotate cu mobilier şi tehnică de calcul ultramoderne, care vor conferi o calitate superioară procesului didactic", precizează ASE.

Obiectivul este inclus în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, instituţie sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Valoarea investiţiei este de 132,55 milioane lei, iar durata estimată a execuţiei este de doi ani.

Prin obiectivele sale de investiţii, proiectul, depus de ASE încă din anul 2011 şi aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 445/2020 din 4 iunie 2020, va contribui la creşterea duratei de viaţă a clădirii şi punerea acesteia în siguranţă din punct de vedere seismic, conform cu cerinţele normativului P100-3/2008, la creşterea performanţei energetice a clădirii şi la scăderea costurilor cu energia termică prin reabilitarea termică a imobilului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.