Un număr de 46 de studenţi de la cinci universităţi din ţară participă la cea de-a X-a ediţie a Şcolii de Vară, un program de internship care a început în 2012 la combinatul siderurgic din Galaţi, a anunţat, joi, directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.
Potrivit acestuia, în următoarele zece săptămâni, stagiarii, care au fost selectaţi din aproximativ 150 de candidaţi de la universităţile Galaţi, Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Constanţa, vor fi angajaţi cu normă întreagă şi vor lucra la proiecte cu aplicabilitate industrială directă pentru combinat.
Internii, care vor fi susţinuţi de mentori din cadrul companiei, vor participa la sesiuni de instruire pentru a-şi dezvolta diverse abilităţi, dar şi la activităţi de team-building, care au ca scop crearea de sinergii şi evidenţierea importanţei muncii în echipă.
"Şcoala noastră de Vară vă va arăta combinatul nostru şi faptul că industria siderurgică este diferită de ceea ce v-aţi putea imagina. Ne schimbăm constant şi acum - mai mult ca oricând - trebuie să ne adaptăm noilor realităţi industriale şi conceptului Greensteel. Aceasta înseamnă că avem nevoie de tineri experţi ambiţioşi şi bine pregătiţi. Suntem foarte fericiţi să vă primim în cea de-a 10-a ediţie a programului", le-a spus studenţilor directorul general al combinatului, Aida Nechifor.
În 2020, Combinatul siderurgic şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi au semnat un Memorandum de Înţelegere pentru a crea Academia Liberty Greensteel, în vederea încurajării tinerilor specialişti să se alăture industriei siderurgice şi pentru a ajuta la dezvoltarea proceselor de producţie durabile prin intermediul cercetării ştiinţifice avansate.
"Mă bucur că marile companii, precum Liberty, continuă acest tip de interacţiuni cu universităţile. Înseamnă că studenţii îşi pot îmbogăţi cunoştinţele acumulate în sălile de clasă şi în laboratoare. Sunt deopotrivă bucuros că 80% dintre studenţii acestei Şcoli de Vară sunt ai noştri", le-a spus stagiarilor rectorul Universităţii "Dunărea de Jos", Lucian Georgescu.
Din 2012, peste 400 de studenţi au absolvit această Şcoală de Vară, iar 35% dintre aceştia au fost angajaţi în combinat. AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |