Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rezultatele la Bacalaureat au fost publicate, luni, pe site-ul bacalaureat.edu.ro .


Contestaţiile pot fi depuse/transmise tot luni, în intervalul orar 12,00-18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi: 

 

Ministerul Educaţiei: Rata cumulată de promovare la Bacalaureat este de 67,8% 

 

* Rezultatele de la BAC 2021 pe fiecare județ în parte:  

 

Rezultate BAC 2021 Alba  

 

Rezultate BAC 2021 Argeș  

 

Rezultate BAC 2021 Arad  

 

Rezultate BAC 2021 București  

 

Rezultate BAC 2021 Bacău  

 

Rezultate BAC 2021 Bihor  

 

Rezultate BAC 2021 Bistrița-Năsăud  

 

Rezultate BAC 2021 Brăila  

 

Rezultate BAC 2021 Botoșani  

 

Rezultate BAC 2021 Brașov  

 

Rezultate BAC 2021 Buzău  

 

Rezultate BAC 2021 Cluj  

 

Rezultate BAC 2021 Călărași  

 

Rezultate BAC 2021 Caraș-Severin  

 

Rezultate BAC 2021 Constanța  

 

Rezultate BAC 2021 Covasna  

 

Rezultate BAC 2021 Dâmbovița  

 

Rezultate BAC 2021 Dolj 

 

Rezultate BAC 2021 Gorj  

 

Rezultate BAC 2021 Galați  

 

Rezultate BAC 2021 Giurgiu  

 

Rezultate BAC 2021 Hunedoara  

 

Rezultate BAC 2021 Harghita  

 

Rezultate BAC 2021 Ilfov  

 

Rezultate BAC 2021 Ialomița  

 

Rezultate BAC 2021 Iași  

 

Rezultate BAC 2021 Mehedinți  

 

Rezultate BAC 2021 Maramureș  

 

Rezultate BAC 2021 Mureș  

 

Rezultate BAC 2021 Neamț  

 

Rezultate BAC 2021 Olt  

 

Rezultate BAC 2021 Prahova  

 

Rezultate BAC 2021 Sibiu  

 

Rezultate BAC 2021 Salaj  

 

Rezultate BAC 2021 Satu-Mare  

 

Rezultate BAC 2021 Suceava  

 

Rezultate BAC 20211 Tulcea  

 

Rezultate BAC 2021 Timiș  

 

Rezultate BAC 2021 Teleorman  

 

Rezultate BAC 2021 Vâlcea  

 

Rezultate BAC 2021 Vrancea  

 

Rezultate BAC 2021 Vaslui

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.